Joi seara am descoperit ce înseamnă VAR și am fost dezamăgiți. Ne-am simțit furați, nedreptățiți, umiliți, nedoriți în fotbalul mare. Până și Dan Petrescu și-a pus ochelarii și cu o privire pe care nu o cunoscusem până atunci încerca să găsească o literă în regulament care să dea timpul înapoi, să întoarcă decizia arbitrului și să-l califice. N-a avut dreptate. Legea 12 din Legile Jocului e prea clară în acest caz. Blestemat să fii, VAR!
Și dacă ne gândim cât te-am așteptat în viețile noastre… Credeam că, dacă vei apărea tu, cursul istoriei noastre se va schimba în bine. Te-am așteptat cum își așteaptă un adolescent iubita în parc. Aveam atâtea planuri împreună… Credeam că împreună vom cuceri lumea și când, în sfârșit, ai apărut te-ai arătat rece și imun la suferința noastră.
Adevărul este că VAR nu reprezintă rezolvarea problemelor din fotbalul nostru. De asta ne-am simțit nedreptățiți. Pentru că joi seara ne-am dat seama de asta. Probabil că VAR nu ne scăpa nici de Kim Milton Nielsen, nici de Urs Meier. N-ar fi schimbat istoria, iar frustrarea din finalul meciului de la Sevilla are rădăcini în evenimentele trecute. Vedeam VAR ca pe o izbăvire, pentru că mereu am trăit cu senzația că cineva ne fură și ne alungă din Europa, ca dintr-un tren aflat în mers, pentru că reprezentăm fotbalul ăla mic și sărac pe care nimeni nu-l dorește, din rațiuni comerciale. Iar joi seara am „explodat” și ne-am aruncat toată supărarea adunată în atâția ani, pe tehnologia VAR.
Dacă am fi avut puterea să gândim rece și rațional, ceea ce e imposibil la fotbal, ne-am fi dat seama că noaptea de joi n-a fost deloc una tristă. A fost o noapte a bucuriei, o noapte în care ne-am întors în Europa. Da, noi cei care venim dintr-o țară unde toate cluburile au nevoie de 50 de ani să investească în transferuri cam cât investește Sevilla într-o vară. O țară unde fotbalul se stinge ca un pacient muribund și prea puțini fac ceva ca să-l salveze. CFR a fost în acest sezon dramul de speranță pe care fotbalul românesc nu-l merita.
A fost surpriza la care nimeni nu avea tupeul să viseze. E ca și cum ar fi răsărit ceva dintr-un pământ unde nu s-a semănat nimic. Un fotbal în care patronii sunt antrenori, antrenorii sunt supuși, iar jucătorii sunt neplătiți cu lunile nu are ce căuta cu o reprezentantă în primăvara europeană. CFR a ajuns acolo pentru că a fost altfel. Din păcate, modelul de antrenor Dan Petrescu este pe cale de dispariție în România. Antrenorul care decide tot și nu ascultă de nimeni nu mai e „la modă” în Liga 1.
Se poartă antrenorii care nu pun condiții și își lasă principiile acasă. Petrescu a devenit cel mai important om din fotbalul românesc. Dacă Hagi e esențial pentru că inventează fotbaliști, Petrescu e obligatoriu, pentru că ne-a arătat că se poate face performanță în Europa. Ce fericire că primăvara ne-a prins supărați!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER